Dar o viteza de 25-27 km/ora e o viteza foarte buna pentru oras.
Evit sa fortez. Din cauza aerului (acum) rece. Din cauza traficului - mult imbunatatit ca perceptie a bicicletelor fata de anii anteriori - suficent, inca, de periculos (portiere deschise fara asigurare, schimbare de directie / iesire de pe drum fara prioritate cu ignorarea (de obicei) totala a bicicletei)...
Si nu merg repede prin oras si din cauza poluarii exagerate. Daca gonesc un pic, simt ca nu mai am aer suficient... Simt mirosul de gaze de esapament. Simt mirosul de canalizare. Simt praful din aer. Seara, dupa o zi de mers cu bicicleta prin oras, simt efectul "curei" de respiratie fortata... Dar asta este. Ce ar fi de facut? In niciun caz o schimbare de mentalitate, nu?
Si cu toate acestea reusesc sa am timpi mai buni decat mersul cu transportul in comun. Si o oaresce satisfactie. Ma simt bine cand dau la pedale. Fac miscare. Oamenii sunt creati pentru a face miscare in aer liber. Numai ca asta e, pentru unii, neplacut. Treaba lor. Eu ma simt bine.
Imi amintesc de o iesire cu bicicleta acum cativa ani, vreo 3, spre platoul Bucegilor. Pe drum am intalnit o pereche, la vreo 30 si ceva de ani. Am intrat in vorba. El a tinut sa ne spuna ca e prima lor iesire cu bicicletele pe munte; bicicletele erau inchiriate. A tinut deasemenea sa ne spuna ca isi vor cumpara biciclete pentru munte. Regretau ca nu au incercat mai devreme. "Am trait degeaba pana acum", a mai spus... Aceiasi remarca am mai auzit-o si de la oameni pe care i-am dus pentru prima data prin munti. Totusi, desi le-a placut cu siguranta ceea ce au facut atunci, in timp au renuntat. Nu conteaza motivele. Noi, romanii avem o meteahna: traim prin altii. In definitiv nu e un lucru rau. Modul in care o facem e daunator; vrem sa fim apreciati de cei din jurul nostru, sa epatam, sa convingem. E si ceea ce incerc sa fac eu acum :)
Cunosc oameni care au mers pe munti pana la un moment dat, apoi, brusc nu au mai mers deloc. Si sufera. Dar ascuns. Se consuma. Oare merita?
Sunt oameni care teoretizeaza foarte mult. Isi cumpara echipament foarte scump, de alpinism, ski, bike etc. Il folosesc o data, de doua ori apoi il uita undeva intr-o debara. Acestia nu sufera. Inca. Ajungi la un moment dat cand privesti in urma (nu e cazul meu, inca :) ) si constati ca ai omis unele lucruri pe care atunci nu le mai poti face. Unul din aceste lucruri este miscarea in aer liber, de orice fel ar fi ea. Nu putem compara plimbarea unor batrani prin parc cu alergarea plina de vigoare a tineretii. Si inca ceva: tineretea nu are varsta. Cunosc oameni la peste 70 de ani care sunt inca tineri :) Am dovezi!
Mai e o categorie de oameni care ii judeca pe cei care indraznesc si gasesc placere in a se misca in aer liber. Acestia sunt oameni fara educatie in spiritul "viata sanatoasa - corp sanatos - minte sanatoasa". Oameni bolnavi, fara sa stie.
Am avut perioade in care nu am facut niciun fel de miscare, inafara mersului la serviciu si acasa, la piata, la rude. Pe jos, cu automobilul, transportul in comun. Nu imi dadeam seama cat de rau ma simteam decat in momentul in care incepeam, brusc, sa fac iar miscare, sa merg pe munte, pe bicicleta, sa ma catar, sa ma antrenez. Starea de bine lua locul pasivitatii si moliciunii anterioare.
De ce am insirat propozitiile de mai sus? Nu stiu. Pentru ca sunt bucuros de "noua" mea bicla? Pentru ca simt ca nu imi mai ajunge timpul? Habar nu am. Nu tin sa conving pe cineva ca miscarea e grozava. Nu ai cum sa iti dai seama de acest lucru decat daca incerci si insisti sa nu te dai batut la prima febra musculara. Sunt altii care aduc argumente mult mai bune (doctorii?...). Acum ma opresc din tastat. Am scris mult si fara rost. Totusi, eu voi adormi cu gandul la noile pneuri de pe bicla, la muntii pe care ii voi catara in continuare, la brazii mei cocotati pe cine stie ce steiuri de stanca, da, la stanca care acum, iarna, imi lipseste. Nu din cauza iernii ci din cauza mea. Poate ma conving sa fac mai multa miscare. Cu siguranta m-as bucura mult mai mult de viata...
....................
